Încadrări și alte opțiuni
despre context II
Peisajul rezistă unei clasificări precise. Nu poate fi descris complet prin raporturi stabile între prim‑plan și fundal, centru și margine sau alte ierarhii vizuale. Această dificultate devine mai evidentă în locurile familiare, unde proximitatea și repetiția fac peisajul mai greu de perceput. El îndeplinește o funcție dublă: găzduiește experiența subiectivă și, în același timp, operează ca expresie socială a autorității și a proprietății.
Din poziția unui practician care lucrează cu mediul fotografic, o dimensiune a peisajului se leagă de întâlnirea concretă cu natura și teritoriul. Însă camera — și cadrul pe care îl impune — intervine între privire și subiect. Imaginea fotografică devine o formă construită, determinată de poziționare, repetiție și de limitările mediului. Lucrez cu imaginea ca document mediat, fără a acorda metaforei statutul de adevăr.
Alternanța recentă între izolarea domestică, intervalele scurte de deplasare și fluxul continuu de informații generat de războiul din Ucraina a reconfigurat percepția proximității și a rutinei. Acest context a condus la o atenție reînnoită asupra microuniversului casei, a traseelor zilnice și a reperelor familiare care ofereau predictibilitate.
Fotografierea unor simboluri ale mobilității, apoi re‑fotografierea lor, a devenit o modalitate de a înregistra drumurile cotidiene și de a considera posibilele lor variații. Aceste gesturi reflectă ajustări continue ale priorităților și incertitudinilor
Teodor Bădărău, iunie 2022, Iași, România
